sibiupipecigar @ gmail . com

Mittwoch, 28. März 2012

Ne apropiem de doi ani de existență!

Dragi fumători,

iată câteva poze de la întâlnirea din 27 martie, întâlnirea a 24-a a Cercului Fumătorilor De Pipă & Trabuc - Sibiu La Café Wien, în centrul Sibiului!



Au fost prezente aproximativ 20 de persoane care s-au bucurat și de vizita reprezentantei ziarului Mesagerul de Sibiu care pregătește un reportaj despre cercul nostru cu ocazia sărbătoririi primilor doi ani de existență. Luna viitoare dorim să dedicăm un eveniment special acestui jubileu.



Seara din 27 martie a fost una foarte plăcută. Mulțumim lui Niu Herișanu care ne-a dăruit câteva calendare personalizate pentru anul 2012!

Mai multe poze: http://www.abload.de/gallery.php?key=u9XSSqXZ

Următoarea întâlnire va fi în 1 mai 2012!

Vizualizare plăcută!

Samstag, 17. März 2012

A sosit primăvara: Întâlnirea a 24-a!


Dragi fumători, a sosit în sfârșit primăvara! Următoarea noastră întâlnire este deja a 24-a! În curând ‘Cercul Fumătorilor de Pipă și Trabuc - Sibiu’ va îndeplini doi ani! Cu această ocazie dorim să discutăm câteva variante de a sărbători acest eveniment care va avea loc în aprilie.


Ne vom întâlni ca de obicei în ultima marţi din lună, adică pe 27 MARTIE, ORA 20, CAFÉ WIEN, P-ȚA HUET NR. 4, SIBIU.

Sperăm să ne adunăm cât se poate de mulți în 27 martie la întâlnirea noastră!

Specialități de tutun în inima Mediașului.


Încă un motiv pentru care Mediașul merită o vizită: din iunie 2011, municipiul de pe Târnava Mare se poate lăuda cu un magazin de produse de tutungerie de înaltă calitate.  



Tutun Shop (poza), afacerea lui Răzvan Ciobănașu (poza), se află pe strada Petőfi Sándor, foarte aproape de Piața Regelui Ferdinand I., lângă restaurantul Zur Traube. Pentru membrii cercului nostru de fumători, Răzvan nu este o persoană necunoscută, el a participat cu partenera lui la întâlnirea noastră din decembrie 2011.



Gama produselor de la Tutun Shop este desul de variată. Pe lângă țigări și băuturi, Răzvan Ciobănașu oferă tutun de pipă (de la produsele firmei Pöschl până la chestii mai rare ca Robert McConnell ‚Latakia Flake’ sau Treasures of Ireland de la ‚Dan Tobacco’. Se pot achiziționa trabucuri precum ‚Cohiba’ și ‚Montecristo’ direct din magazin sau alte produse la comandă. Printre altele, Tutun Shop oferă și celebrele țigarete Djarum. Acest produs indonezian conține pe lângă tutun și cuișoare.

Magazinul este deschis de luni până vineri între orele 9 și 17. Sâmbătă și duminică se deschide la cerere.