sibiupipecigar @ gmail . com

Mittwoch, 16. Januar 2013

Prima întâlnire în al patrulea an!



Dragi fumători,

după o pauză lungă de sărbători, pentru pasionații fumatului de înaltă calitate, anul nou începe cu cea de a 34-a reuniune. Suntem în 2013 și acest fapt înseamnă că Cercul Fumătorilor de Pipă & Trabuc a întrat în al patrulea an din existența sa!

Ne vom întâlni ca de obicei în ultima marţi din lună, adică pe

29 IANUARIE, ORA 20,
CAFÉ WIEN,
P-ȚA HUET NR. 4, SIBIU.

Sperăm să ne vedem la a 34-a noastră întâlnire!

Dienstag, 15. Januar 2013

Rattray’s Black Mallory (Review despre tutun)



Denumirea: Rattray’s Black Mallory
Producător: Kohlhase & Kopp
Felul tutunului: englezesc (Latakia, Virginia, Orient, Black Cavendish); ready rubbed

După ce am avut experiențe bune cu tutunurile semnate “Rattray’s”, am degustat și celebrul Rattray’s Black Mallory. - Prima impresie după deschiderea cutiei negre: tutunul este în general surprinzător de deschis la culoare. Totuși se vede și o cantitate semnificativă de elemente negre (Latakia, Black Cavendish).

Pipa se poate pregăti ușor și tutunul se aprinde fără nicio problemă. Rattray’s Black Mallory arde aproape perfect pâna la sfârșit. Aroma este plăcută, chiar excelentă dacă vă place Latakia întro variantă mai puțin „extremă”: Black Cavendish dă o nuanță semnificativă impresiei generale. – Un tutun foarte „rotund”.

După părerea mea, Rattray’s Black Mallory este mai puțin tare, decât sugerează cutia neagră. Este un tutun de foarte bună calitate și merită încercat – nu doar de către pasionații de Latakia!

Stefan Bichler

Trabucurile Nordului


Stefan Appel, proprietarul tutungeriei Otto Hatje din Hamburg este ultimul reprezentant a unei bresle cu mare tradiție în orașul de pe malul Mării Nordului: el este producător de trabucuri.


Hamburg, reședința celui mai important port din Germania, are o mare tradiție de comerț și prelucrarea tutunului. În așa numitul “oraș liber și hanseatic”, deja în 1788 s-a înființat primă fabrica germană de trabucuri. Astazi, Muzeul Muncii (Museum der Arbeit) are una dintre cele mai mari colecții din domeniul istoriei industriei tutunului din toată lumea.

În centrul metropolei cu 1,81 milioane de locuitori, chiar lângă gara cartierului Altona, se află tutungeria și atelierul de trabucuri Otto Hatje. Această manufactură a fost fondată în 1922. Astăzi, întreprinderea este condusă de Stefan Appel. Materiile prime pentru trabucurile pe care le produce în Hamburg le obține din Sumatra și Brazilia. “Hamburger Lotse” și “Blankeneser” sunt doar două dintre cele mai tradiționale trabucuri din oraș.


Torcedor-ul german

Pe lângă produsele proprii, în gama de la Otto Hatje se mai găsesc specialități importate de trabuc din Honduras, Nicaragua, Republica Dominicană, Mexic, Insulele Canare și bineînțeles, Cuba. În magzinul său, domnul Appel a înființat și un lounge unde clienții au posibilitatea de a savura produsele chiar împreună cu producătorul lor. În fiecare primă zi de sâmbătă pe lună, Stefan Appel deschide porțile manufacturii și îi învită pe “aficionados”. Oamenii au posibilitatea nu doar de a observa cum se face un trabuc dar și de a participa la confecţionarea unui trabuc cu mâinile proprii.

Otto Hatje îşi așteaptă clienții săi într-o atmosferă plăcută și cu sfaturi competente de către un proprietar de magazin, care și-a făcut din pasiune o profesie.

Stefan Bichler (text) & Gerald Schüßl (poze)

Contact: Otto Hatje, Alte Königstraße 5, 22767 Hamburg, Germania, www.ottohatje.de